un magician

 
Afiliado: 01/11/2014
Sunt complex si contradictoriu, misterios, un neinteles, astfel incat orice imagine ti-ai face despre mine va fi sigur gresita,
Puntos1 109más
Próximo nivel: 
Puntos necesarios: 1 891
Último juego

CUM SA INTELEGI BARBATII - de ce facem, ceea ce facem

Stii... Noi barbatii suntem niste frustrati. Niste frustrati datorita faptului ca femeile ne considera barbati. 
Am aflat asta, anul trecut, de la o prietena. De fapt... Nu de la ea. Ea m-a facut sa inteleg asta. Si ii povesteam ca noua ne place sa fim mangaiati.

Iar ea, siderata, cu ochii mari imi spune: 
"Cum?!... Pai eu credeam ca barbatul meu e puternic, ca daca il mangai s-ar putea sa nu se simta confortabil. Pentru ca voi, barbatii... Sunteti puternici, si daca va mangaiem s-ar putea sa va simtiti raniti in orgoliul vostru de fiinte puternice, voi crezand ca noi va consideram slabi"

Wow!... M-a socat! 

Suntem la fel de oameni ca si voi femeile, i-am spus. Ba chiar mult, mult mai sensibili. 

Mult mai avizi dupa mangaiere, dupa dezmierdare. 

Si... Desigur, m-am intrebat: "De ce? De ce? Dece?" De ce nici macar noi, barbatii, nu ne dam seama ca asta ne lipseste.

Si apoi... AM INTELES! 

De pe la varsta de trei - patru ani, familia ne considera puternici. Ne educa in scopul de a fi barbati. Uneori, datorita unor reactii de care nici noi nu suntem constienti.

Toata lumea ne spune: "Wow, te transformi in barbat! Esti (vei fi) un barbat puternic!"

Toata lumea se poarta cu noi mult mai rece si mai distant. Mai putine atingeri, mai putine imbratisari. Noi, barbatii, habar n-avem despre acest aspect. 

Pur si simplu nu suntem constienti de el.
Cate un pumn, impingere in piet, insotita de expresiile: "Barbate!" sau "Ce barbat te-ai facut!". Aprecieri la nivel de forta, nicidecum de sensibiliate.

Imi povestea mama, acum cateva luni, vorbind cu ea despre sex, despre sexualitate si despre dragoste: "Pai... Cand aveai doi-trei ani, nu te-am mai imbratisat atat de mult. Nu te-am mai mangaiat. Pentru ca ti se scula. (Ma rog, nu a spus ca mi se scula, a spus ca "cocoselul"

Wow! Din acel moment... - pentru ca nu-i asa, reactiile noastre sunt vizibile, desi de multe ori nu suntem constienti, este o reactie fiziologica - suntem indepartati, de cele mai multe ori brusc, dintr-o data. 

Dispare tot ceea ce stiam despre viata. 

Stiam ca viata noastra consta in mangaiere, in dezmierdare, in zambet, in dragoste neconditionata manifestata.

Si... Dintr-o data... Tota lumea noastra se prabuseste. Si nici macar nu suntem constienti de asta. Spre deosebire de fetite, care tot timpul sunt mangaiate, sunt imbratisate, sunt alintate. Ele sunt printese (desi, intre noi fie vorba... printesele primesc (primeau) o educatie un pic mai spartana :) - tocmai pentru ca sunt printese).

Toata lumea lauda sensibilitatea unei fetite, a unei femei. Femeia este obisnuita cu asta. Este ceva normal in viata ei. Sa fie mangaiata si dezmierdata de oricine, in mod special inainte de maturitate - dupa maturizarea femeii apar frustrarile ei, dar voi vorbi despre asta intr-o alta nota.

De asemenea, este normal sa nu ii mangaie nici ele, vazand cum sunt crescuti baietii, "barbatii". Pentru ca, nu-i asa, ei sunt puternici. Ei nu au nevoie de sentimente, pentru ca sunt puternici. Dar, intr-un fel (tot la nivel de subconstient) femeile asteapta sa fie mangaiate, asa cum li s-a intamplat toata viata dinainte de a-l intalni pe "barbatul" vietii lor. Si apoi constata ca el este un mitocan, un insensibil, un... Si devin si ele frustrate. (Repet, revin intr-o alta nota asupra acestui aspect)

Dar vai... Cata eroare! Undeva in subconstientul nostru...Cautam acea mangaiere. Acea legatura invizibila, care ne-a fost taiata brusc.

Nu, nu suntem puternici. Da avem mai multa forta fizica. Dar suntem cel putin la fel de sensibili ca si femeile. Iar cu cat ne maturizam, devenim mult mai avizi dupa mangaiere, decat fetele, decat femeile.

Si... Ce este ciudat... Nu realizam asta. Nici macar noi, barbatii.

Marea majoritate.

Da, fetelor! Ne place sa fim mangaiati, sa fim dezmierdati, sa reluam acea legatura invizibila cu mama, care ne-a fost brusc retezata (si despre care toate femeile sunt frustrate - "da, eu nu sunt ma-ta", "tot baiatul mamei ramai").  

De aceea, uneori cautam prin alta parte. Habar n-avem ce cautam. Dar cautam asta. Cautam sa ne (re)descoperim "feminitatea" din noi.

De aceea lumea este condusa de catre barbati. Pentru ca tot ceea ce facem, facem pentru a regasi acea mangaiere. Nici macar nu suntem constienti. De aceea ne dorim putere. Credem ca puterea ne va aduce mangairea, aprecierea. 

Dar vai... Lumea nu stie asta. De fapt... O stie, dar nu este constienta de asta.

De aceea si atatea razboaie. Barbatii nu sunt feminini. Asa cred femeile. De fapt... Asa cred barbatii... Desi... In exterior, in relatiile cu mediul, ei sunt "puternici" :) . Asa trebuie sa arate.

De aceea se spune ca in spatele unui barbat puternic, sta o femeie puternica. Este puternica, pentru ca stie sa-l faca sa se simta puternic, cu adevarat. Apreciat, iubit, dezmierdat, mangaiat, pupat, sarutat. Neconditionat.

Poate ca de aceea suntem "zburdalnici". Unii dintre noi. 

Poate ca de aceea devenim hatri, morocanosi - resemnati intr-un fel, dar si frustrati in continuare. Unii dintre noi. 
Desigur, si o parte dintre femei cauta exact acelasi lucru. Aceleasi manifestari de afectiune, de apreciere din partea barbatului.
Voi... Ce credeti?